Obiceiuri bune de mâncat

Ai observat că, dacă nu mănânci câteva ore, vei avea brusc poftă de dulce, iar senzația că te-ai săturat va întârzia să apară, chiar și după ce ai golit tot platoul ? Aceasta pentru că creierul tău știe instinctiv că zahărul este cel mai rapid și eficient combustibil, care ajunge cel mai repede în sânge.

Dar nu de zahărul acesta are el nevoie cu adevărat ca să dea randament la școală sau pe terenul de sport. Și nici tu, căci ai nevoie să te concentrezi la lecții și să nu devii somnolent.

Toată lumea, de la mic la mare, vorbește astăzi despre ”nutriție echilibrată”. Și toți începem să ne pricepem deja la diete. Dacă ai mâncat, de pildă, o pungă de 200 gr. de nuci, care, teoretic, sunt bune pentru organism, și ai băut un litru de băutură energizantă zero zahăr, aceasta nu înseamnă că ai mâncat echilibrat și nici că ești bine hrănit.

 Echilibru înseamnă să ții cont de semnalele de foame și sațietate pe care corpul ți le dă, înseamnă să dai organismului combustibilul necesar și variat ca să funcționeze fără rateuri și să te poată ajuta să construiești ”cărămizile” corpului (mușchii, oasele etc.). Participând la acest atelier, n-ai să ajungi dintr-o dată doctor în nutriție, dar sigur vei afla (și aplica pe tine și pe cei din familia ta) câteva mici reguli pentru ca, atunci când intri în bucătărie sau când vei merge la supermarket, să știi care sunt cele mai bune alegeri pentru corpul tău. Și echilibrul tău. Te aștept cu nerăbdare la acest atelier! Poate vom face și experimente…

Cartesuport de discuțieABC Nutritie / Dr. Mihaela Bilic – editura Curtea Veche.

12:00 - 14:00

Creative writing

Detalii

Barna Némethi
12:00 - 14:00

Bandă desenată

Detalii

Liliana Basarab
12:00 - 14:00

Tehnici de învățare

Detalii

Georgiana Gerea
12:00 - 14:00

Improvizație de teatru

Detalii

Ioana Perescu
12:00 - 14:00

Actorie pentru cititori

Detalii

Adelina Toma
12:00 - 14:00

Obiceiuri bune de mâncat

Detalii

Dumitra Risnoveanu
12:00 - 14:00

Fizică WOW!

Detalii

Diana Pricopi
12:00 - 14:00

Chimie WOW!

Detalii

Diana Făinărea
10:00 - 12:00

Spectacol de teatru

Detalii

Mariana Sinca
Ioana Popovici Chelaru
  • Date : 13-10-2023
  • Time : 12:00 - 14:00 (Europe/Bucharest)
  • Venue : Școala Gimnazială "Lucian Grigorescu", Medgidia, județul Constanța

Informații Despre Locație

Aleea Trandafirilor 2A, Medgidia