Psihoterapie părinți – Spune-mi ce citești

A fost odată ca niciodată… – aceste cuvinte seamănă cu o inducție hipnotică, invitându-l pe ascultător într-o călătorie în lumea imaginației, în care, pentru o vreme, realitatea poate fi suspendată și învățarea poate fi sporită. Unii dintre noi am avut poate privilegiul ca un părinte sau un bunic să stea pe marginea patului, seara, și să ne citească o poveste, permițându-ne să facem acea călătorie într-o lume fantastică. Alții poate doar ne-am fi dorit acest lucru.

În acest atelier vom vorbi despre cum să-i ajutăm pe copiii noștri să ajungă să îndrăgească lectura, cărțile, și vom dezbate împreună modul în care cărțile transmit valori, motivează, educă, disciplinează, oferă noi experiențe, contribuie la rezolvarea de probleme și pot facilita schimbări sau chiar conduce la vindecarea unor răni emoționale.

  • Data: 26 martie 2023
  • Ora: 14:20 - 15:10 (UTC+2)

CONFERINȚĂ Cum abordăm subiecte sensibile cu propriul copil

5 septembrie, 2026 la ora 12:00
Vârsta:Părinți

CONFERINȚĂ Poveste de Familie

5 septembrie, 2026 la ora 11:00
Vârsta:Părinți

CONFERINȚĂ Susține-ți copilul în procesul de lectură

5 septembrie, 2026 la ora 10:00
Vârsta:Părinți

CONFERINȚĂ Nevoile cognitive și afective ale copiilor – cum le îndeplinim prin lectură

4 octombrie, 2025 la ora 12:00
Vârsta:Părinți

CONFERINȚĂ – Alegeri greșite și consecințele lor

4 octombrie, 2025 la ora 11:00
Vârsta:Părinți

CONFERINȚĂ Cyber bullying și dependența de ecrane

4 octombrie, 2025 la ora 10:00
Vârsta:Părinți