Vârstă 7-10 ani
John e mereu pus pe șotii și ajunge des la director. Paul își face temele la timp și e băiatul cuminte al clasei. Și totuși sunt cei mai buni prieteni! Pornind de la cartea „Cei patru fabuloși și microfonul fantastic” de Cristiana Petre, ilustrată de Andra Badea (seria Tiny Rockers, Curtea Veche Publishing), copiii descoperă cum John, Paul, George și Ringo, ajutați de un microfon cu superputeri, au devenit legendarii Beatles.
Călătorim împreună cu ei de la o banală zi de luni la școală până la studiourile Abbey Road, la primul concert pe stadion din istorie și chiar la Palatul Buckingham. Prin povești, muzică și jocuri în echipă, cei mici află că fiecare prieten are ceva unic de oferit și că, împreună, putem ajunge mai departe decât ne-am imaginat. Un atelier vesel și ritmat.