Rime și ghicitori

Ghici, ghicitoare, ce face cuvintele să rimeze?

Despre atelier

ÎNSCRIE-TE DACĂ: Îți plac ghicitorile
GHID: Diana Vasilescu
NUMĂR DE PARTICIPANŢI: minim 4 – maxim 15
VÂRSTE: 3-6 ani

“Vom rosti dar și compune ghicitori care să ne încurce sau descurce gândurile. Ne vom ajuta între noi și vom face echipe de lucru, vom asculta cu drag și vom fi oricând pregătiți pentru un răspuns bun, dar ne vom și distra, desigur! Literele ne vor ajuta, și așa ne vom exprima.” (Diana Vasilescu). Ghidați de către pedagogul nostru, copiii vor învăța să îmbine armonios cuvântul cu rima, sunetul cu mișcarea, și voia bună cu imaginația, învățând astfel, prin joacă, despre sunete și litere.

Despre pedagog

Diana Vasilescu este absolventă a Facultății de Arte din București, cu masterat și licență în cadrul secției de Grafică. Diana a făcut, doi ani, o incursiune picturală în arta naivă a copiilor cu vârste cuprinse între trei și şapte ani din opt grădinițe de stat.

În prezent, Diana este educator la Școala Liberă Waldorf din București unde menține interesul copiilor pentru frumos: “Ne jucăm cu materiale naturale, învățăm jocuri pe degete cu cuvinte și mişcare, activăm liber și creativ.”